Redăm, în continuare, precizările ANAF:
1. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de organ împuternicit conform prevederilor OG nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român, proprietar al imobilelor din Şoseaua Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, strada Gîrlei, nr 1B, şi strada Gîrlei nr. 1D, a emis în condiţiile legii notificările de evacuare către persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în imobilele confiscate de instanţă. Măsura a fost luată în vederea punerii în executare a măsurilor dispuse prin Decizia penală nr. 888/08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi rămasă definitivă.
2. În acest sens, luni, 15 februarie, 4 echipe formate din 11 executori fiscali s-au deplasat la adresele respective, pentru identificarea societăţilor comerciale înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu 48 de locaţii (sedii sociale şi puncte de lucru);
3. Deplasarea s-a făcut cu cele patru autoturisme, singurele aflate în utilizarea Serviciului executări silite şi cazuri speciale şi a Serviciului valorificare sentinţe penale din DGRFP Bucureşti. Maşinile sunt inscripţionate cu sigla ”ANAF” şi cu sintagma ”Executări silite”;
4. În Şoseaua Bucureşti-Ploieşti s-a deplasat, la ora 14.30, un singur echipaj format din 4 executori fiscali, care au solicitat la recepţie prezenţa unei persoane care să aibă calitatea de administrator sau împuternicit. Au fost îndrumaţi la un alt sediu;
5. Executorii fiscali au prezentat legitimaţiile de serviciu şi ordinele de deplasare emise individual;
6. Au fost legitimate doar 4 persoane, pentru a li se înmâna notificările, conform procedurii. Legitimarea a fost necesară pentru a le fi înscrise datele pe exemplarul al doilea al notificării.
7. Au fost înmânate 10 notificări, cu confirmare de primire;. Pentru 26 de sedii sociale sau puncte de lucru, procedura de notificare nu a fost îndeplinită, pentru că nu a fost găsit niciun reprezentant al societăţii sau reprezentanţii au refuzat primirea notificărilor. În aceste cazuri, notificarea se va face prin poştă cu confirmare de primire;
9. Aparatul de fotografiat a fost folosit numai pentru identificarea imobilelor din strada Gîrlei nr. 1D, respectiv din strada Gîrlei nr. 1 B.