Tribunalul Arbitral de la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) a obligat Gabriel Resources, pe 8 martie, să plătească statului român aproximativ 10 milioane de dolari în taxe și cheltuieli de judecată, în urma victoriei României.
Hotărârea este obligatorie pentru părți, iar ANAF a trimis o notificare de plată către Gabriel Resources, iar ulterior a instituit sechestru asigurător pe participația de 80,69% a acestora la RMGC, acțiunile neputând fi vândute sau transferate de către compania minieră, arată Profit.ro.
În replică, Gabriel Resources a transmis că, în opinia sa, măsura instituirii sechestrului este prematură și prezintă nereguli procedurale, precizând că intenționează să o conteste.
Restul acțiunilor, în cotă de 19,31% din capital, sunt în posesia societății românești de stat Minvest Roșia Montană, controlată de Ministerul Economiei.