Vedeta își asumă vina și va respecta decizia instanței în ceea ce o privește.
„Voi face tot ce trebuie să fac. Firesc. Sunt un om asumat. Am greșit, e normal să existe consecințe. M-a ajutat mult suportul pe care l-am primit de la oamenii din jurul meu, capacitatea mea de a spune oricărui tip de angajament profesional indiferent de consecință. Apoi dorința de a mă focusa exclusiv pe mine, lucru pe care înainte nu mă puteam convinge să-l fac, deși de trei ani am tot încercat”, a declarat Ana Morodan, pentru Unica.
Din fericire, pentru Ana Morodan această experiență nu a venit doar cu astfel de consecințe legale, ci și cu o transformare radicală în ceea ce privește propria persoană. Ea a recunoscut în repetate rânduri faptul că s-a pierdut în ultima perioadă, prioritizând planul profesional, în defavoarea propriei persoane. Astfel, „Contesa digitală” a început să își aloce mai mult timp personal, focusându-se pe pasiunile sale.
„Acum stau cu mine, deși am planuri profesionale și mă mai ia entuziasmul pe partea asta. Acum mă liniștesc și încerc să mă reîntorc la Ana cea din viață personală, pe care am neglijat-o atât de mulți ani. Și cumva e bine, s-a făcut lumină după mult timp de negură”, a mai spus vedeta.
După incidentul din trafic, Ana Morodan a apelat la ajutorul specialiștilor pentru a putea să-și revină din șoc, dar și pentru a învăța să trăiască fără calmante. În acest sens, vedeta din online a spus că, în momentul în care a fost prinsă de poliție circulând pe străzile Capitalei, se afla sub influența unor medicamente care nu îi mai permiteau să fie 100% lucidă. Cu toate acestea, vedeta este fericită că nu a cauzat o adevărată tragedie, scrie Tabu.ro.
„La episodul în care m-am urcat la volan, deși eram pe calmante care îmi afectau capacitatea de a conduce, e important de menționat că acele calmante îți și întunecă judecata. Așa că, în acel moment, nu am fost efectiv conștientă de ce fac. Îi sunt recunoscătoare Universului că n-am făcut mai rău, că n-am lovit pe nimeni și regret nespus acel episod. Nici să mai am carnet nu mă mai urc la volan”, mai spune Ana Morodan.
Ana Morodan a primit sentința pentru incidentul pe care l-a provocat la începutul acestui an. Contesa Digitală” a fost prinsă de polițiști la volanul mașinii sale, după ce consumase alcool, dar și alte substanțe interzise. În urma acestui incident, influencerița a fost condamnată la un an, 3 luni şi 10 zile de închisoare cu suspendare, dar este obligată să efectueze și 60 de zile muncă în folosul comunităţii.
2.000 de lei în plus în fiecare lună pentru acești români. Guvernul a decis