„Până la acest moment, pot să vă prezint situaţia controalelor raportate de aceste structuri. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a controlat peste 70 de staţii de carburant pe întregul teritoriu al ţării, aplicând amenzi în valoare de 370.000 de lei, dintre care ce mai mare, de 100.000 de lei, a fost aplicată chiar la sediul central al unui furnizor de carburanţi care are pe teritoriul naţional 215 staţii de carburant.
Odată cu amenda a fost propus şi semnat deja ordinul preşedintelui ANPC Horia Constantinescu, ordinul de încetare a practicilor comerciale incorecte pentru acest furnizor de carburanţi”, a anunţat Dan Cărbunaru.
Benzinăria de la Beiuş care a afişat miercuri preţuri de 11 lei pentru un litru de carburant a primit o amendă de 35.000 de lei, fiind propusă şi semnată şi în acest caz decizie de încetare a practicilor comerciale incorecte, a mai precizat Dan Cărbunaru.