La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Poliţiei, ale ISU Timiş şi ale SRI, care fac verificări pentru a stabili dacă alarma se confirmă sau nu, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Mai mulți oameni aflați în hotelul din centrul orașului au fost evacuați. Angajații au mers din cameră în cameră, solicitând celor cazați, precum și vizitatorilor de la sala de fitness și din alte zone, să părăsească locația cât mai repede. În total, au fost evacuate aproximativ o sută de persoane.
Conform unor surse, la hotelul respectiv ar fi cazată candidatat USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi.
UPDATE- La mai bine de o ora dupa ce s-a dat alarma inca nu fusese descoperit vreun dispozitiv suspect, astfel ca este posibil ca totul sa fi fost o gluma proasta, scrie presa locală. Autorul ei ar putea insa fi identificat si tras la raspundere.
„Azi, in jurul orei 17:11, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că în incinta unei societăți comerciale de pe bulevardul Revoluției din Timișoara ar fi amplasată o bombă.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, precum și pirotehniștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș.
Echipajele rutiere prezente la fața locului au asigurat perimetrul de siguranță în zonă, fiind evacuate persoanele prezente în incinta societății comerciale pentru desfășurarea operațiunilor specifice„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
UPDATE - Autorul alarmei false cu bombă a fost identificat şi transportat la clinica de psihiatrie
Poliţiştii au identificat autorul apelului la 112 care anunţa, luni, amplasarea unei bombe în hotelul Continental din Timişoara, în persoana unui bărbat de 50 de ani, luat în evidenţele Asistenţei sociale ca persoană fără adăpost, arată o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş.
"În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este o alarmă falsă, fiind identificat apelantul în persoana unui bărbat de 50 de ani. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu suma de 4.000 de lei pentru apelarea nejustificată a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112. Totodată, bărbatul a fost transportat la Clinica Psihiatrică Eduard Pamfil din Timişoara, pentru un control de specialitate", precizează IPJ Timiş.
Conform aceleiaşi surse, după apelul la 112, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, precum şi pirotehniştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş. Echipajele rutiere prezente la faţa locului au asigurat perimetrul de siguranţă în zonă, fiind evacuate persoanele prezente în incinta societăţii comerciale, pentru desfăşurarea operaţiunilor specifice.