Conform purtătorului de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Someş-Tisa, citat de Agerpres, societatea nu a luat măsurile operative pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor poluării, care sunt prevăzute în planul de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale. Acesta este parte integrantă din documentaţia tehnică care a stat la baza obţinerii autorizaţiei de gospodărire a apelor.
Cristina Vădan, purtătorul de cuvânt al instituției: "Sancţiunea a fost aplicată pentru evacuarea apelor de mină neepurate în emisarul Valea Roşie. În data de 17 februarie 2021, acestea au ajuns, prin galeria minieră, mai întâi în râul Băiţa, apoi în râul Lăpuş şi în Someş(...) Amenda a fost aplicată conform principiului 'Poluatorul plăteşte', în urma controlului la faţa locului şi pe baza analizelor efectuate, care au evidenţiat depăşiri ale valorilor normale la indicatorii de calitate. Pe aceste râuri se pot înregistra valori crescute ale poluanţilor specifici acestor zone (cupru, zinc), precum şi ale metalelor grele (cadmiu, plumb şi nichel), dacă nu se iau măsuri pentru eliminarea poluării istorice, respectiv investiţii pentru epurarea apelor de mină"