Ambulanţierul Dumitru Ignat a transportat femeia în spate pentru că ambulanţa pe care o conduce nu putea să ajungă până la locuinţa femeii din cauza drumului impracticabil. Intervenţia a avut loc marţi, 13 februarie 2018, în cătunul Ştiuleţi din Munţii Apuseni, comuna Scărişoara.
Din punct de vedere al protocolului, Dumitru Ignat ar fi trebuit să anunţe dispeceratul, să aştepte până vine un echipaj de la SMURD. "Un echipaj al serviciului de ambulanţă judeţean Alba a fost solicitat în zona Câmpeni, mai exact la Arieşeni, pentru o femeie în vârstă cu o afecţiune respiratorie. Au ajuns acolo, n-au putut să ajungă cu maşina până în faţa casei, au consultat pacienta şi au decis că trebuie internată în spital. Pentru că a fost doar o asistentă cu ambulanţierul, nu au putut să o transporte cu targa sau cu căruciorul, motiv pentru care au decis să nu mai aştepte echipajul de la SMURD, ştiind că acesta va veni în timp destul de mare, iar pentru a scurta durata intervenţiei au decis s-o ducă în spate până la maşină, o sută de metri, pe jos", a spus Călin Potor, medic de urgenţă la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Alba. Acesta a completat că şoferul ambulanţei a fost chemat de superiori pentru a da o explicaţie în legătură cu nerespectarea protocolului, scrie adevarul.ro.
Managerul general al Serviciului de Ambulanţă Alba, doctorul Marius Şuluţiu, a declarat că a cerut o notă explicativă şefului de echipaj şi asistentei responsabile de intervenţie pentru a se edifica supra unui eveniment în care au fost implicaţi subordonaţii săi, despre care acesta spune că a aflat din presă.
”Nu cred că un manager nu poate solicita aceste informaţii. Că nu a respectat protocolul... Ce să spun, că l-a respectat? Acest protocol nu este de ieri, de astăzi. În zonele montane, în asemenea cazuri trebuie solicitat ajutor. De obicei ne ajută ISU”, a spus Marius Şuluţiu. Acesta a adăugat că nici ambulanţierul şi nici asistenta nu riscă nicio sancţiune pentru că nu au pus în pericol viaţa femeii.