Potrivit ISU Brașov, în accident au fost implicate cinci persoane: 3 din ambulanță și 2 din autoturism, care au refuzat transportul la spital.
”Au rezultat 3 victime conştiente. Vorbim de persoanele aflate în ambulanţă (conducătorul auto, asistenta medicală şi pacienta) cărora li s-a acordat asistenţa medicală necesară la faţa locului şi care ulterior au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale suplimentare. Cele două persoane din autoturism au refuzat transportul la spital”, a precizat sursa citată.
Accidentul a avut loc imediat dupa miezul noptii, undeva în jurul orei 1.00. Au intervenit la fata locului un echipaj SMURD, două ambulanțe și un echipaj cu apă și spumă.