În centrul orașului Recaș, un autoturism s-a ciocnit cu o ambulanță SAJ Hunedoara. Au intervenit 2 autospeciale cu modul de descarcerare, 10 subofițeri și o ambulanța SMURD tip C, aparținând ISU Timiș. Au mai ajuns la fața locului mai multe ambulanțe și o autospecială a serviciului pentru situații de urgență din Recaș.
În urma impactului, au fost răniți tri oameni. Asistenta din ambulanță a suferit un traumatism cranio cerebral, pacientul transportat este în stare de inconștiență, la fel și șoferița autoturismului. Au scăpat nevătămați șoferul ambulanței și medicul aflat la bordul acesteia.
Potrivit realitateadetimis.net, pacientul aflat în ambulanță era victima unui alt accident și era transportat spre Spitalul Județean din Timișoara. Este vorba despre un tânăr care a căzut cu autoturismul de pe un pod, în județul Hunedoara.