Werner Hans Lauk a afirmat că această finanțare este o consecință a "sfaturilor valoroase" primite de la deputatul german Christoph Bergner, prezent la manifestarea de la Reghin, care a fost Însărcinat al Guvernului Federal pentru problemele imigranților și ale minorităților naționale și care a militat pentru menținerea școlilor în care limba germană era predată la nivel de limbă maternă, scrie Agerpres.
"Din sfatul dumneavoastră a luat naștere acțiunea orientată spre viitor! Dumneavoastră, dragă domnule dr. Bergner, ați fost, alături de colegul dumneavoastră dr. Bernd Fabritius și de alți deputați, una din forțele decisive ce au angrenat o decizie politică greu imaginabilă până la acea dată: Bundestagul german a decis într-adevăr promovarea și stabilizarea învățământului în limba germană maternă în Transilvania și în întreaga Românie prin intermediul unei finanțări substanțiale din bugetul Ministerului Federal al Afacerilor Externe. Motiv pentru care programul co-inițiat de dumneavoastră va fi pus în acțiune deja în a doua jumătate a anului. Dacă în 2015 erau disponibili 750.000 euro, anul acesta este vorba chiar de un milion de euro. După cum știți, subvențiile acordate de stat pentru educație și cultură nu reprezintă niciodată simple subvenții, ci sunt întotdeauna investiții în bunul cel mai de preț pe care un stat în deține: cetățenii săi, mai cu seamă tânăra viitoare generație", a afirmat ambasadorul german.
Werner Hans Lauk a mai anunțat, la Reghin, că la finele acestui an se va retrage la pensie și că această întrunire a sașilor este ultima la care participă în calitate de diplomat.
"După trei ani și jumătate petrecuți în România, ani plini de evenimente, foarte interesanți și fascinanți, însă, înainte de toate, foarte frumoși — nu în ultimul rând datorită ospitalității dumneavoastră — mă voi retrage, la pensie, la finele anului 2016. Această ediție a întâlnirii sașilor este, așadar, ultima la care particip în calitate de ambasador al Germaniei. De aceea, doresc să vă spun cât de impresionant, emoționant și bucuros a fost faptul că am cunoscut în mod intens sașii transilvăneni și întreaga minoritate germană din România și comunitatea acesteia. Nu voi uita niciodată aceste experiențe care m-au îmbogățit spiritual", a declarat ambasadorul.
Werner Hans Lauk a ținut să își arate recunoștința față de Forumul Democrat al Germanilor din România și i-a mulțumit deputatului Ovidiu Ganț pentru "ideile bune, pentru unele inițiative bune, pentru această perioadă marcată de o excelentă colaborare și o deosebită încredere".
"Să poți avea încredere într-un politician este un bun poate mai de preț în România decât în altă parte. Rezultatele dumneavoastră la alegerile din ultimii ani au demonstrat din nou, domnule deputat Ganț, că vă bucurați de mare respect mult în afara granițelor comunităților minorității germane, care formează, în mod firesc, electoratul dumneavoastră fidel și solidar. Dumneavoastră vă bucurați de înaltă apreciere și în rândul așa-numitei 'societăți majoritare', datorită unei etici a muncii dovedite, a fiabilității și a corectitudinii dumneavoastră", a afirmat Werner Hans Lauk.
Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Werner Hans Lauk, alături de ambasadorul Austriei la București, Gerhard Reiweger, și de vicepremierul Vasile Dâncu, a participat sâmbătă, la Reghin, la cea de-a 26-a întâlnire a sașilor.