În prezent, Suedia investește în Educație 7,55% din PIB și pune accent pe îmbunătățirea statutului cadrului didactic și a condițiilor din școli.
În țara noastră, cheltuielile pentru Educație sunt în jurul a 3% din PIB în bugetul pe 2019, deși Legea Educației prevede încă din 2011 alocarea obligatorie a 6% din PIB.
Mesajul postat luni de Ambasada Suediei în România, pe pagina de Facebook:
„Onorat aughitoriu, vom căuta să ne roskim astăzi ghespre metoda ghe a prăda grămakica în jenăre și apoi numai doară ghespre metoda intuikivă și ghespre răspunsurile neapărake, nețăsitake ghe lojica lucrului, amăsurat inkelijinții școlerului!”
Astăzi începe școala în România: moment festiv pentru copii, părinți, bunici și profesori.
În Suedia, anul școlar a debutat la mijlocul lunii august. Calitatea educației în Suedia a fost larg dezbătută în ultimul deceniu din cauza rezultatelor mai slabe înregistrate în clasamentele internaționale. Astfel, Suedia a decis să îmbunătățească condițiile din învățământ și statutul profesiei de cadru didactic.
Un studiu realizat în 2015 la cererea Guvernului Suediei a confirmat nevoia îmbunătățirii calității educaționale și a performanței elevilor în materii precum citire, matematică și știință.
În consecință, Suedia a alocat 7,55% din produsul intern brut pentru cheltuielile din educație.”