În documentul scris în iulie 1952 apare povestea lui Oscar Linke, primarul unei localități din Germania. Ofițerii de informații de la Berlin au demarat o anchetă după mărturia bărbatului de 46 de ani care împreună cu fiica sa, ar fi văzut un OZN.
„Mă întorceam acasă cu fiica mea, Gabriela, când motocicleta mea a făcut pană. Eram în apropierea localității Hasselbach. Gabriela mi-a arătat ceva la câteva sute de metri distanță. Am crezut că era o căprioară, dar am ajuns aproape de acel loc și mi-am dat seama că mă înșelasem. Am văzut doi oameni care erau îmbrăcați în costume de culori metalice. Se uitau la ceva. M-am apropiat la doar 10 metri de ei și am văzut un obiect care avea un diametru între 13 și 15 metri. Părea o tigaie imensă. Pe acest obiect era un turn de aproape 3 metri înălțime”.
Bărbatul a relatat toate acestea în fața unui judecător.
„Fiica mea, care rămăsese în spate, m-a strigat. Cei doi oameni au auzit vocea ei și au intrat imediat în acel turn. Apoi obiectul a început să strălucească. Era verde, apoi roșu și scotea zgomot. Apoi turnul a coborât în interiorul obiectului. Totul s-a ridicat încet de la sol și a început să se rotească. Ulterior a fost înconjurat de un cerc de foc și s-a ridicat Și mai sus. Eu și fiica mea am auzit un zgomot puternic, ca și cum ar fi căzut o bombă. Obiectul s-a ridicat și mai sus, iar apoi a dispărut. Locul în care stătuse arăta ca o groapă proaspăt săpată. Eram sigur că nu visez”.
Și alte persoane care locuiau în zonă ar fi povestit că au văzut un obiect despre care au crezut că e o cometă. Oscar Linke plecase recent împreună cu familia din zona sovietică și a povestit în fața judecătorilor că nu a auzit niciodată de termenul de „farfurie zburătoare” înainte de a pleca de acolo. „Am crezut că e o mașinărie militară sovietică. Mărturisesc că am fost cuprins de frică pentru că sovieticii nu vor ca nimeni să știe despre planurile lor.” a încheiat bărbatul.