Redăm, în continuare, comunicatul transmis de Ambasada Statelor Unite, în care se precizează că instaurarea fermă a statului de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic şi independent, precum şi de procurori independenţi care pot urmări activităţile infracţionale fără imixtiuni politice sau limitări ale actului legal de justiţie:
"Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România se bazează pe angajamentul faţă de valorile democratice, buna guvernare şi consolidarea statului de drept întrucât acestea sunt fundamentul pentru creșterea securității și prosperității noastre comune. Instaurarea fermă a statului de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic şi independent, precum şi de procurori independenţi care pot urmări activităţile infracţionale fără imixtiuni politice sau limitări ale actului legal de justiţie. Statele Unite au luat cunoştinţă de propunerile Ministerului Justiţiei din 23 august cu îngrijorare pentru independenţa sistemului judiciar. Îndemnăm toţi actorii executivi, legislativi şi judiciari din România să colaboreze pentru a continua lupta ţării împotriva corupţiei şi pentru a asigura credibilitatea instituţiilor sale", se arată în comunicatul precizat.
Se schimbă regulile în Justiţie. Preşedintele, scos din schemă la numirea şefilor DNA, PG, DIICOT
Tudorel Toader se plimbă pe la Parchete. 3 0000 au ieşit în stradă
Somat de oamenii din sistem şi presat de vocea străzii să publice proiectele de modificare a legilor justiţiei, Tudorel Toader nu pare să se grăbească. Ministrul Justiției se plimbă zilele acestea, în inspecție, la instanțele şi penitenciarele din țară. Așteptarea lui Toader a fost justificată prin faptul că vrea puncte de vedere de la instituțiile din Justiție. Însă, magistratii cer să vadă actele pentru a veni cu propuneri.
3.000 de persoane au protestat duminică în faţa Guvernului României. Oamenii s-au mobilizat după anunţul făcut de ministrul Tudorel Toader referitor la modificărea legilor Justiţiei. Protestatarii nu sunt de acord ca preşedintele României să nu mai numească şefii DNA, DIICOT şi procurorul general al României.
Klaus Iohannis critică modificările din Justiţie: Un atac asupra statului de drept!
Cu copii în brațe, oamenii au scandat mesaje împotriva Executivului și au cerut demisia ministrului Justiției. Schimbările anunțate de Guvern în privința Pilonului II de pensii au fost și ele contestate de oamenii din stradă.
Oamenii spun că vor continua să iasă în stradă până când guvernanții îi vor asculta.
Traficul a fost parțial blocat în Piața Victoriei, în timpul protestului. Manifestarea nu a fost lipsită de incidente. Un bărbat care a forțat cordonul de jandarmi și a ieșit pe sosea, unde se circula, a fost ridicat de oamenii legii pentru a fi identificat.