Plenul Senatului s-a reunit, luni, în sesiune extraordinară pentru informarea referitoare la depunerea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă privind prorogarea termenului pentru majorarea alocaţiilor copiilor, care a fost adoptată de Guvern săptămâna trecută.
Senatul este convocat în sesiune extraordinară în perioada 20 - 31 ianuarie, a decis luni Biroul permanent al forului legislativ.
Şedinţa de plen, condusă de preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a durat cinci minute, în sală fiind prezenţi 21 de senatori.
Ordonanţa de urgenţă pentru prorogarea, până la 1 august, a termenului pentru majorarea alocaţiilor pentru copii a fost adoptată în şedinţa de Guvern din 16 ianuarie.
Senatul s-a mai întrunit şi săptămâna trecută în sesiune extraordinară, pentru informarea referitoare la depunerea de către Guvern a OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare, care a fost adoptată de Executiv pe 6 ianuarie.
Potrivit articolului 115 din Constituţie, o ordonanţă de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă sesizată, Senatul în acest caz, şi după publicarea ei în Monitorul Oficial. Camerele Parlamentului, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere.