O puternică furtună solară, care a trecut, în 2012, la mică distanţă de Terra şi avea potenţialul de a perturba toate circuitele electrice terestre, ar fi putut trimite civilizaţia contemporană în secolul al XVIII-lea, a dezvăluit NASA, scrie descopera.ro.
Furtuna solară, care s-a produs pe 23 iulie 2012, cea mai puternică din ultimii 150 de ani, a "ratat" cu puţin planeta noastră, potrivit unui comunicat al Agenţiei spaţiale americane, publicat pe site-ul acesteia, miercuri.
"Dacă erupţia solară ar fi avut loc cu o săptămână mai devreme, Terra s-ar fi aflat în primul rând în faţa furtunii", a precizat Daniel Baker, profesor la Universitatea Colorado.
Satelitul STEREO-A, care supraveghează furtunile solare, a observat într-o manieră foarte exactă desfăşurarea fenomenului, permiţând cercetătorilor să afirme că furtuna din 2012 nu a avut egal în ultimii 150, iar ultima furtună solară de o intensitate similară a avut loc în 1859.