"Listarea la bursă a unor pachete minoritare sau majoritare este un instrument prin care să îmbunătăţim guvernanţa acestor companii, găseşti investitori serioşi care au şi ei o miză în a urmări performanţa. Deci, practic, statul român trebuie ca, pe lângă Hidroelectrica, care este în mod explicit trecută, să mai pună încă trei companii mari din zona energie, transporturi, în procesul de listare. Mai apare o referire la partea de mediu, unde avem un jalon legat de descurajarea utilizării de carburanţi fosili pentru energie şi încălzire şi atunci, în acel proces, să extindem la companiile locale de termoficare aceste principii de guvernanţă corporativă", a afirmat Ghinea, citat de Agerpres, la un eveniment organizat de Asociaţia Expert Forum.
Fostul coordonator al PNRR a subliniat că "o recomandare recurentă a Comisiei Europene în rapoartele de ţară" a fost aceea de a face ordine în guvernanţa companiilor de stat. Potrivit lui Ghinea, această recomandare "a fost ignorată ani buni de guvernele anterioare", iar acesta a fost momentul în care Comisia "era foarte fermă cu acest subiect".
"Eu cred ca este o poziţie logică, pentru că suntem o ţară aflată în procedura de deficit excesiv, dar care în acelaşi timp pierde resurse publice valoroase, fie prin neglijenţă, fie prin politizarea managementului companiilor de stat", a susţinut Ghinea.
În context, fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a arătat că sunt trei zone importante în PNRR atunci când vine vorba de companii de stat, una dintre acestea fiind transportul, "un minister greu, cu destul de multe companii".
Totodată, Cristian Ghinea a arătat că referiri la companiile de stat apar şi la componenta energie, "Reforma Îmbunătăţirea guvernanţei corporative a companiilor de stat din sectorul energetic": "La companiile de stat din subordinea Ministerului Energiei: Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica. De asemenea, sistemul de remunerare trebuie să fie legat de obiective cantitative şi calitative de performanţă. Jalonul pentru reforma aceasta este trimestrul IV din 2022. Deci, practic, ar trebui să vedem această îmbunătăţire a Guvernanţei corporative a companiilor de la Ministerul Energiei până la finalul lui 2022. Paralel, legat oarecum, finalizarea listării unui pachet de 15% din acţiunile Hidroelectrica, deci până în 2023 trimestrul II este acest jalon. Vă reamintesc că Hidroelectrica are deja la Fondul Proprietatea 20%, cu încă 15% mai face nişte paşi pentru a aduce şi investiţii şi a avea supravegherea şi din partea unor investitori pe partea de guvernanţă corporativă. Ca o temă transversală, tema se regăseşte în componenta 14 de \"Bună guvernare, reforma administraţiei şi justiţiei\", unde avem reforma nouă care vorbeşte în mod explicit de îmbunătăţirea cadrului general de implementare a principiilor de bună guvernanţă".