În în orașul Târgu Bujor, județul Galați, un câine maidanez a fost împușcat în bot de persoane necunoscute.
Animalul a ajuns în stare gravă, critică, la o clinică veterinară din oraș.
Veterinarii spun că animalul a fost împușcat cu două arme de foc. Medicii au descoperit, la radiografie, mai multe alice în corpul acestuia. Ei spun că animalul ar fi fost împușcat, în bot, cu două arme, una cu alice și alta cu aer comprimat.
Se pare că persoanele care l-au împușcat erau la o partidă de vânătoare.
Cazul a ajuns deja în atenția polițiștilor gălățeni, care s-au autosesizat și încearcă să-i găsească pe cei care au făcut așa ceva.. Dacă va supraviețui, câinele maidanez va fi supus unei intervenții chirurgicale complicate, cu multiple riscuri.
În ultima lună a crescut numărul cazurilor de cruzime asupra animalelor.
În urmă cu câteva zile, trei câini care aveau stăpâni au fost găsiți împușcați pe un câmp la Cornu Luncii, în județul Suceava. Un alt câine a fost împușcat chiar pe șosea în județul Maramureș, în Pasul Prislop, la 5 km de Borșa. Potrivt martorilor, un bărbat îmbrăcat în vânător, aflat la volanul unui autoturism, a oprit și a împușcat mortal o cățelușă aflată pe carosabil. Activiștii de mediu au sunat imediat la 112, însă făptașul a luat cadavrul și a plecat. Polițiștii au început atunci o anchetă, iar bărbatul care a împucat patrupedul a fost prins și este cercetat pentru uz de armă fără drept și uciderea animalelor.