"Nu aş vrea să văd blocarea alocării fondurilor, dar trebuie să avem în sistemul nostru juridic unele garanţii că, în cazul în care lucrurile într-adevăr nu merg bine într-un stat membru, atunci banii contribuabililor nu pot fi plătiţi", a spus Vera Jourova, citată de hotnews.ro
Declarația vine în contextul în care liderii țărilor membre ale UE poartă negocieri privind bugetul blocului comunitar pentru perioada 2021-2027 şi a fondului de relansare economică post-pandemie. Condiționarea alocării fondurilor europene este susținută și de Germania, care a preluat, pe 1 iulie, președinția Consiliului UE.
Viitorul summit al statelor UE va avea loc pe 17-18 iulie, la Bruxelles, fiind prima reuniune de la debutul pandemiei la care liderii europeni participă fizic. Planul de relansare economică propus de Comisia Europeană se ridică la 750 de miliarde de euro, iar proiectul de buget multianual, la 1.100 de miliarde de euro.