În polemica sa cu ministrul Justiției, ambasadorul american Klemm a subliniat că se poate cuantifica progresul României în privința luptei anticorupție și a independenței justiției și că România a făcut mari progrese. El a făcut trimitere la indicatorii Băncii Mondiale în acest sens. Cităm:
„Dacă vă uitați la indicatorii lor pe guvernare, sunt șase indicatori, dar doi au implicare directă în această chestiune — monitorizează controlul corupției și statul de drept. Dacă vă uitați la statisticile Băncii Mondiale în perioada 2004-2015, când este cel mai recent, poziția României în ceea ce privește controlul corupției a crescut cu 20%. În ceea ce privește întărirea statului de drept, a crescut cu 30%", a afirmat Klemm, citat de Agerpres.
Indicatorii Băncii Mondiale de guvernanță sunt toți la fel de relevanți, că sunt corelați între ei în jur de aproape nouăzeci de sută, dar să explicăm puțin doar pe cei de care se ocupă ambasadorul SUA, arată Alina Mungiu-Pippidi:
Toată lumea a devenit așa de expertă în corupție în România fără să știe nici alfabetul, că am cedat propunerii Polirom de a traduce în română cartea mea de la Cambridge University Press, A Quest for Good Governance, cu titlul românesc Cum au scăpat alte țări de corupție. Capitolul 2, Diagnostic și măsurătoare, e o introducere în materia indicatorilor de percepție ai corupției, și cartea a apărut ieri. Ca atare, dacă e cineva interesat pe fond de lucrurile astea, vă rog citiți mai mult acolo.
Controlul corupției al Băncii Mondiale este creat din diferite surse care evaluează țările pentru risc, în general analiști bancari și oameni de afaceri, ca în sondajul Forumului Economic Mondial, care e printre cele mai bune. Notele acordate de aceste surse (care sunt evaluări netransparente și subiective, de asta se numesc date subiective sau indicatori de percepție) sunt apoi normalizate (adică proiectate pe o scală similară (unii fiind de la 1 la 7 inițial, sau de la 0 la 1, etc). Din ele se extrage un component principal prin analiză factorială, adică se extrage ce au ei în comun mai mult, și se crează o scală nouă care folosește doar valorile din component. Aceasta e de la -2.5 la plus 2.5 cu 0 la mijloc (Bertelsmann sau eu o recodăm de la 1 la 10, caz în care 0 e cinci), și evoluția unei țări trebuie judecată mai ales pe baza acestui scor, pentru că fiecare țară evoluează sau involuează în raport cu ea însăși. Pentru a compara mai ușor o țară cu altele, Daniel Kaufmann, autorul acestei metodologii, face și o ierarhie a țărilor, care e proiectată pe o scară de la 0 la 100. Cu alte cuvinte, poți vedea dacă o țară e în treimea de sus, de mijloc sau de jos, dar dacă e să judeci în timp asta nu ajută, că eu pot să ajung mai pe la mijloc fără să mă mișc dacă două alte țări (să zicem, Ungaria și Polonia) coboară în acest răstimp.
Pentru că sursele pot uneori diferi (unii cred că o țară s-a schimbat mai mult, alții mai puțin) și componentul principal, care nu e o medie aritmetică simplă, nu e de la an la an la fel de consistent Kaufmann face un test t al scorurilor pentru a vedea cît de semnificative sunt aceste diferențe. Acesta e intervalul de încredere sau eroarea standard, care măsoară practic diferența dintre sursele scorului agregat. Și asta e principala calitate a acestui indicator față de Indicele Percepției Corupției al Trasparency International, care e o medie, din aceleași surse originare, dar fără o rată de eroare.
"Nu e adecvat, cît nu lămurești asemenea aspecte, să te amesteci așa de tare într-o țară în care înțelegi așa de puțin încît nu îți pui întrebarea cum de la votul decisiv în CSM, procurorii, cei constituțional subordonați guvernului votează contra propunerii guvernului, iar judecătorii, care sunt cei mai independenți, votează mai aproape de guvern? Dacă nu reușești nici să îți pui asemenea întrebare, darămite să bănuiești de unde pot veni răspunsurile, și cît de complexe sunt, cel mai înțelept e să nu te bagi, că riști să faci mai mult rău decît bine", scrie Pippidi. Mai multe aici.
