„Evident, titularul acelor modificări și cel care trebuia să se ocupe de modificările la regulament este Ministerul Finanțelor. Noi așteptăm, în continuare, să aflăm ce se întâmplă cu acea taxare pe care statul român trebuie s-o impună OMV Petrom și vom vedea poziția Ministerului Finanțelor, sperăm, foarte curând.
Dacă nu mă înșel, chiar din partea Comisiei de Buget Finanțe s-a transmis o comunicare către Minister. Ar fi păcat să nu fim în stare să ne asumăm răspunderea, dacă cineva a greșit să spună că a greșit, din neștiință, din neputință, motivul pentru care s-a greșit este mai puțin important. Ar fi păcat să practicăm aruncatul pisicii de la unul la altul”, a spus Alina Gorghiu.
„Eu sunt impresionată de preocuparea domnului președinte al Camerei Deputaților pentru ceea ce se întâmplă în interiorul PNL, dar îl liniștesc, nu există niciun fel de dorință a nimănui să dea jos vreun președinte, am înțeles foarte bine ceea ce avem de făcut, am înțeles greșelile pe care le-am făcut în trecutul recent din istoria PNL, iar premierul Ciucă este un președinte respectat în partid, un președinte care nu are niciun fel de provocare de această natură”, a mai spus Gorghiu, făcând referire la declarațiile lui Marcel Ciolcau despre o posibilă luptă de putere în PNL, care să ducă la înlăturarea lui Nicolae Ciucă din funcția de președinte al partidului.