Alina Gorghiu a făcut o analiză referitoare la reacțiile venite din partea factorilor politici după decizia CCR prin care a respins în unanimitate inițiativele de revizuire a Constituției, în sensul transpunerii referendumului din 26 mai.
”Ei, uite că decizia de azi a CCR a tulburat puțin apele în politica românească și numaidecât au apărut unii de la majoritate (mai mult ALDE, ce să faci, presiunea notei 4 virgulă puțin primită de la electorat) să arunce undița în speranța că vor prinde câte ceva. Așa că se impun câteva explicații clare pentru a lumina puțin. Iată cum stau lucrurile:
1. CCR a validat de luna trecută rezultatele referendumului pe justiție convocat de Președintele Klaus Iohannis. Votul dat de români este recunoscut de toată lumea. Demersul Președintelui a fost corect și constituțional.
2. Chiar ieri CCR a trimis Parlamentului Hotărârea referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 26 mai 2019 şi la confirmarea rezultatelor acestuia. Înainte de publicarea în Monitorul Oficial, hotărârea trebuie prezentată în plenul reunit al celor două camere. Mă așteptam ca azi conducerile camerelor să fie preocupate să găsească soluții pentru a parcurge cât mai rapid această procedură. Dar nu a fost așa.
3. Referendum validat, deci este musai de găsit soluția legislativă pentru a valorifica votul popular. Treaba asta nu se discută. E absurd să ne gândim să strângem Parlamentul pentru a se prezenta validarea referendumului, dar să se uite deputații și senatorii unii la alții că nu s-a găsit varianta cea bună de a transpune în legislație votul din 26 mai.
4. Partidele politice au prezentat între timp propuneri de modificare a Constituției, dar uite că CCR spune că nu toate soluțiile propuse au fost declarate neconstituționale. Se întâmplă, se vor căuta alte variante de modificare a legislației pentru a se ajunge unde trebuie ajuns: la îndeplinirea rezultatului referendumului.
5. Propunerile privind interzicerea ordonanțelor de urgență în domeniul justiției și oferirea posibilității altor instituții de a ataca OUG-urile la CCR (fff importante) sunt constituționale și merg mai departe.
6. Pe moment, dacă Parlamentul nu a găsit corect calea de a transpune în Constituție votul cetățenilor referitor la interzicerea amnistiei și grațierii celor condamnați pentru infracțiuni de corupție, trebuie pregătită rapid și votată o propunere legislativă în acest sens.
7. La final. Am observat încercările ALDE de a-l ataca pe Președintele Iohannis în urma deciziei CCR de azi. Fac un apel către ei să revină în lumea reală. Propunerile respinse astăzi nu au fost elaborate de Președintele Iohannis, ci de partidele politice. Călin Popescu – Tăriceanu este printre inițiatorii propunerii majorității parlamentare. A semnat această propunere probabil cu scopul de a se afirma politic. Dar soluția legislativă propusă de el era greșită. Să recunoască acest lucru, să caute altă variantă. Ce treabă are Președintele Iohannis cu faptul că partidele nu au găsit soluția cea bună?”, a scris Alina Gorghiu pe Facebook.