În afară de faptul că favorizează îngrăşarea şi apariţia diabetului tip 2, băuturile răcoritoare care conţin cantităţi mari de zahăr ar putea avea şi alte efecte nocive: se crede că ele accelerează ritmul îmbătrânirii celulare.
Analizând 5.309 mostre de ADN, de la subiecţi cu vârsta de 20-65 de ani, cercetătorii de la University of California – San Francisco au constatat că oamenii care beau echivalentul a două doze de cola pe zi prezentau, la nivelul ADN-ului, modificări caracteristice unor celule mai bătrâne cu 4,6 ani, în medie, decât vârsta reală a subiectului.
Persoanele care beau regulat băuturi răcoritoare dulci aveau telomere semnificativ mai scurte decât cei care nu consumau asemenea băuturi. Telomerele sunt structuri situate la capetele cromozomilor; ele protejează ADN-ul de leziuni, iar lungimea lor este un indicator al sănătăţii.
Pe măsură ce înaintă în vârstă, telomerele se scurtează, protejând tot mai puţin ADN-ul şi mărind astfel riscul apariţiei unor boli precum Alzheimer, diabet, maladii cardiace.
Dacă lungimea telomerelor e mai mică decât media normală pentru vârsta respectivă, acesta e semnul unei stări proaste de sănătate şi prezice o moarte prematură.
Autorii au subliniat că au descoperit o corelaţie între consumul de sucuri şi dimensiunile mai mici ale telomerelor, caracteristice îmbătrânirii, şi că acest lucru nu dovedeşte neapărat că e vorba despre o relaţie cauză-efect. Dar şi alte studii susţin ideea că un consum mare de zahăr este corelat cu o stare mai proastă de sănătate a organismului uman şi cu modificări care sunt evidente chiar la nivel celular.
Modificările la nivelul telomerelor, la persoanele care beau cantităţi mari de sucuri dulci, erau similare cu cele observate la persoanele care fumează, spun cercetătorii, care şi-au publicat concluziile în American Journal of Public Health, scrie doctorulzilei.ro.