În perioada 2011-2020, rata de incidență pe principalele clase de boli în România arată astfel: pe primul loc se clasează bolile aparatului respirator (21425.2, în 2020),pe locul al doilea sunt bolile aparatului digestiv (8943.1, în 2020), iar pe locul trei se poziționează bolile sistemului osteo‐muscular (6176, în 2020). Așa cum era de așteptat, există anumite alimente care aduc un aport benefic aparatului digestiv, alimente care sunt accesibile oricui și care atunci când sunt integrate într-un program alimentar corect din punct de vedere nutrițional sunt adevărate scuturi de protecție împotriva bolilor și disconfortului abdominal. Totodată, putem apela și la diferite modalități prin care să stăm departe de medicul gastroenterolog.
Iaurtul și murăturile ajută digestia Prin compoziția de bacterii lactice benefice, iaurturile (în special cele simple, fără fructe sau zahăr adăugat) aduc servicii florei intestinale. Acest lucru se datorează probioticelor pe care acestea le conțin. Însă, probiotice se pot regăsi în multe alte produse, printre care chiar și în murături. Totodată, fibrele solubile sunt bune prebiotice ce hrănesc flora intestinală, prevenind, de asemenea, bolile cronice și contribuind la menținerea unei greutăți corporale echilibrate. Alimentele bogate în fibre sunt legumele și leguminoasele, cerealele integrale, dar și merele, perele și bananele.
“Berea are în compoziția sa numeroase ingrediente care au un aport benefic pentru flora intestinală”
Mai mult, un studiu realizat de medicul specialist Corina Zugravu susține că inclusiv berea conține substanțe care pot interacționa cu flora intestinală.
“Berea are în compoziția sa numeroase ingrediente care au un aport benefic pentru flora intestinală. Spre exemplu, studiul pe care l-am efectuat recent scoate în evidență că în bere se găsesc atât probiotice, cât și prebiotice. Trebuie subliniat faptul că prebioticele sunt deosebit de importante în funcționarea optimă a aparatului digestiv, întrucât bacteriile bune din organismul uman se hrănesc cu aceste substanțe de care organismul are nevoie pentru a funcționa.
Citeşte întreaga ştire: Alimente recomandate pentru o digestie sănătoasă. Explicațiile medicului