"Este obligatoriu ca o maşină de urgenţă să aibă aparat defibrilator. Noi, serviciul de ambulanţă public, avem chiar şi pe cele de transport şi pe cele de consultaţii la domiciliu, în funcţie de categoria maşinii de urgenţă sunt şi alte dispozitive care pot susţine funcţiile vitale. În mod normal, în nicio competiţie sportivă nu porneşti dacă nu este prezentă cel puţin o ambulanţă dotată corespunzător la astfel de competiţii. Clubul este cel care contactează un serviciu de ambulanţă şi cere o maşină dotată corespunzător", a declarat Alice Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, pentru MEDIAFAX.
Și medicul Şerban Brădişteanu a făcut acuze grave la adresa celor care au intervenit sâmbătă seară, la meciul de fotbal Dinamo Bucureşti-Viitorul Constanţa, după ce fotbalistul camerunez Patrick Ekeng s-a prăbuşit pe gazon la doar câteva minute după ce fusese introdus pe teren.
S-ar fi putut face totul ca să aibă cele mai mari şanse pentru a fi salvat. În primul rând, o ambulanţă care participă la astfel de competiţii trebuie să fie superdotată, ca cele SMURD. Trebuia să fi avut şi asistenţi calificaţi, medic şi aparatura necesară.
Dacă aveau la dispoziţie un defibrilator, pentru a se afla ce fel de tulburare avea, s-ar fi putut trage o concluzie urgentă. Dacă s-ar fi făcut manevrele de defibrilare în cele 3 minute, şansele lui de supravieţuire ar fi fost maxime. Cele trei minute care au fost pierdute au fost foarte lungi şi au diminuat foarte mult şansele de supravieţuire.
Poliţiştii au ridicat, vineri noaptea, mai multe documente de la sediul Serviciului Puls, care a asigurat ambulanţa la meciul Dinamo-Viitorul, dar şi de la clubul Dinamo, verificările având loc după moartea fotbalistului Patrick Ekeng. Cazul decesului fotbalistului camerunez Patrick Ekeng este investigat de către Ofiţerii Serviciului-Omoruri după ce au existat informaţii că ambulanţa prezentă la locul tragediei nu era echipată corespunzător. Mai mult, despre medicul de pe ambulanţă, care ar fi trebuit să-i acorde fotbalistului primele îngrijiri, se spune că se afla în tribună, mânca seminţe şi fuma.
„A fost adus cu o ambulanţă fără manevre de resuscitare, din câte ştim. În stop cardio-respirator la Camera de Gardă. S-au iniţiat manevre de resuscitare care au durat o oră şi 30 de minute. Au rămas fără rezultat”, a spus Cristian Pandrea, medic Spitalul de Urgenţă Floreasca
Poliţiştii vor să afle de ce ambulanţa a intrat abia după trei minute pe teren, dar şi cum organizatorii au permis ca meciul să se dispute deşi ambulanţa de la stadion se pare că nu era dotată cu defibrilator.