Apelul a fost lansat pe rețeaua de socializare Facebook. "După 25 de ani de decizii politice total lipsite de înţelepciune când a fost vorba de sistemul medical, am ajuns la situaţia catastrofală în care medicii, pentru că au un salariu de mizerie, pleacă lunar cu sutele din ţară. La aceasta se adaugă condiţiile precare din foarte multe spitale astfel încât mulţi medici rămaşi în România se află în imposibilitatea să desfăşoare un act medical de calitate pentru pacienţii lor”, se arată în mesajul medicilor.
In apel s-a mentionat ca reactia medicilor coalizati pe Facebook a pornit ca urmare a proastei salarizari si a conditiilor mizere din spitalele publice, motiv pentru care acestia au cerut modernizarea sistemului medical.
“Ajutati-ne sa spunem romanilor:
- Nu dorim spaga si nici legalizarea ei;
- Dorim modernizarea sistemului medical;
- Dorim salarii dupa responsabilitate;
- Dorim sa putem oferi un act medical de calitate pacientilor nostri;
- Dorim o administrare eficienta a fondurilor din sanatate;
- Dorim eliminarea risipei din sistemul medical”, se mai arată in apel.
De asemenea, Alianța Medicilor a scris, în mesaj, și despre colegii lor plecați în străinătate. “Știm de ce ați plecat. Ajutați-ne acum, va rugăm, să modernizăm acest sistem ca să vă puteți întoarce acasă”, se spune în apel.