Alexandru Visinescu a murit // "Luni, 05.11.2018, în jurul orei 13:00, personalul medical al Penitenciarului-Spital București-Rahova a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane aflate în custodie, concomitent fiind solicitat sprijinul serviciului unic de urgență 112.
În ciuda eforturilor depuse de personalul specializat, decesul persoanei în cauză a fost declarat în jurul orei 14:30. Aceasta se afla în evidența unității cu o serie de afecțiuni medicale cronice, pentru care se acordau îngrijiri și tratament potrivit recomandărilor medicilor specialiști.
În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea: familiei persoanei condamnate, judecătorului de supraveghere a privării de libertate, Parchetului de pe lângă Tribunalul Municipiului București, INML București" este mesajul oficial al Administrației Naționale a Penitenciarelor, remis Realitatea TV.
Alexandru Visinescu a murit // Alexandru Vişinescu, decedat la 93 de ani, a fost primul torţionar comunist din România condamnat pentru că i-a supus pe detinuţii politic la bătăi şi alte violenţe, i-a privat de hrană şi de medicamente.
Alexandru Visinescu a murit // Alexandru Vișinescu a fost condamnat definitiv, în 2016, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 20 de ani de închisoare.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, "a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic".