"Eu nu pot să vă dau informații legate de penele de curent. Managerul de la Centrul Nicolae Robănescu a sesizat de două ori legat de penele de curent.
Există un distribuitor, companii care operează aceste echipamente - nu personalul spitalului le operează.
Pacienții sunt în stare bună. Așteptă să se mute. Se lucrează în momentul de față să-i mutăm în condiții de siguranță.
Misiunea de salvare a durat foarte puțin. A fost de ordinul minutelor. Cel mult o oră a durat repartizarea pe saloane (la Marie Curie - n.r.).
Copiii sunt în stare bună, sunt liniștiți, sunt cu părinții. Locația va fi racordată la energie, se va curăța rapid și ei vor reveni rapid. Discutăm de copii cu dizabilități care au nevoie de proceduri medicale de recuperare.
Discutați cu spitalul, ei au semnat acest contract, produsul era în garanție și administrat de furnizor. Nu Ministerul Sănătății s-a ocupat de achiziția acestui echipament", a declarat Alexandru Rafila.
Referitor la transformatorul care a explodat și de la care s-a produs incidentul, ministrul Sănătații a precizat că acesta era achiziționat și funcționa. El a adăugat, de asemenea, că acesta era în perioada de granție.
"Sunt convins ca avea toate avizele luate ca altfel nu se putea monta acest transformator" a aratat Rafila.
Anchetă după incendiul de la Spitalul „Nicolae Robănescu”, din București: controversă privind cauza focului
Potrivit ministrului, in prezent jumatate din spitalul Nicolae Robanescu are curent electric de la generatorul propriu. Partea de ambulatoriu nu avea insa curent, miercuri dimineata.
Intrebat daca vor fi demarate controale pentru a preintampina astfel de incidente, Alexandru Rafila a raspuns: "MS nu are echipe specializate pentru controale. Sunt multe situatii in care spitatele sunt vechi. Exista circuite separate acolo unde pot sa apara probleme".