Alexandru Rafila a afirmat că statul ”trebuie să asigure accesibilitatea testării”, iar discuția despre cine plăteşte testarea periodică a unor categorii profesionale este una ”stupidă”.
Medicul a explicat că testarea în școală poate fi făcute și de alte persoane în afara cadrelor medicale. În condițiile în care în România există ”cel mult un medic la zece şcoli”, sunt persoane care pot fi instruite, în cadrul şcolii, să realizeze testarea rapidă pentru depistarea infecţiei SARS-CoV-2, el arătând că ”nu e nicio filosofie” în acest sens.
„În şcoală, copiii trebuie să poată fi testaţi periodic. Nu e niciun fel de problemă, nu e niciun fel de filosofie. Am început iar cerem voie, testări invazive. Nu e nicio testare invazivă. Dacă te doare gâtul, eu ţin minte când eram copil, ne lua un tampon, un exudat faringian din gât. Se poate lua din gât sau din nas. Nu e nimica invaziv în chestiunea asta. Invaziv înseamnă să-ţi facă o injecţie, să îţi introducă un cateter, să îţi facă o manevră invazivă. Nu e nimic invaziv.
Ajungem la nişte discuţii datorită acestei mentalităţi de a folosi tot timpul termeni ameninţători şi atunci există contra-reacţia: nu vreau să-mi las copilul să testeze invaziv”, a afirmat Alexandru Rafila vineri seară, la o televiziune de știri.
„O testare de genul ăsta (...) nu e un act medical în sine, este pur şi simplu o manevră în care iei un produs de la un copil, iei exudat nazal sau faringian şi îl utilizezi. Deci trebuie să existe accesibilitatea testării”, a mai spus Rafila.