,,Am reușit să omorâm vaccinarea și măsurile de protecție individuală din două motive. În primul rând, cele mai multe mesajele au fost transmise de persoane necredibile. În al doilea rând, nu am știut cum să adaptăm mesajul pentru fiecare categorie de populație.
Mulți dintre concetățeni, mai ales persoane vârstnice, mai ales în mediul rural, nu sunt interesați de vaccinare pentru că nu vor să se vaccineze, important este cum ajungi la ei să le dai informații, să încerci să-i convingi, ori lucrul acesta nu se rezolvă nici pe internet, nici la telefon. Dacă lipsește informarea corectă despre vaccinare și măsuri, adaptată pentru fiecare categorie socială în parte, atunci populația nu internalizează acest tip de comunicare și chiar se opune acestui tip de măsuri.
Nu vom avea succes cu măsurile dacă populația nu le consideră utile, iar ele vor genera un soi de frondă. Sincer, nu știu cum vom ieși în următoarele săptămâni din situația aceasta”, spune Alexandru Rafila, într-o conferință de presă.
Deputatul PSD mai atrage atenția că dacă este luată doar o măsură și nu merge până la capăt, rezultatele vor fi discutabile. Un exemplu în acest sens este închiderea școlilor, dar menținerea centrelor comerciale deschise.
,,Acum e momentul să întrerupem școlile pentru o perioadă de 2-3 săptămâni sau mai mult, am văzut că au luat decizia asta cu vacanța, sigur că e discutabilă decizia cu vacanța fiindcă nu mai ai nevoie de școală online și nu mai trebuie să plătești părinții, care stau acasă cu copiii, nu trebuie să mai cheltuiești niște bani cu părinții care stau cu acești copii.
Eu dacă închid școala și țin mall-ul deschis, nu am făcut nimic, pentru că muți niște copii care stăteau în condiții standardizate la școală, cu mască, într-o altă zonă de comportament care este mult mai neglijentă. Dacă iei doar o măsură și nu mergi până la capăt, rezultatele sunt discutabile.
Plecăm de la o fatalitate de cca 3%, din 15.000 de cazuri, avem cam 400-500 de decese, mie mi-e foarte frică că în perioada următoare fatalitatea din România va crește pentru că nu mai ai unde să tratezi oamenii. Să vedeți ce coadă de ambulanțe este în curte la Balș, avem 40 de persoane care primesc oxigen și sunt 17 paturi. Dacă la numărul acesta de persoane, mai vin încă 40, vă dați seama că nu ai ce să faci cu ei”, mai precizează Alexandru Rafila.