Alexandru Rafila acuză „festivismul” autorităților și ridicarea „bruscă” a măsurilor ca principale cauze care au determinat un dezinteres pentru vaccinarea anti-COVID-19, în special în mediul rural.
„Nu cred că cineva s-a păcălit vaccinându-se”, dar „a fost puțin cam mult festivism, el a fost încununat de ridicarea bruscă a tuturor măsurilor și rezultatul îl vedem, există foarte mult dezinteres, mai ales în mediul rural. Noi am vaccinat destul de bine în orașele mari, probabil între 30% și 50% în funcție de oraș. În schimb, în mediul rural am vaccinat foarte puțin. Dacă vă uitați la România în ansamblu, 25% din populație a fost vaccinată, față de țări importante, Franța, Italia, care au vaccinat mai bine de jumătate din populație, sau Marea Britanie – chiar aproape 75%”, a declarat Alexandru Rafila, marți seară, la un post TV.
Medicul trage un semnal de alarmă că, la un moment dat, virusul s-ar putea transmite din nou într-un ritm susținut în comunitate și am putea asista la noi restricții.
Rafila spune că există pericolul „ca la un moment dat boala să se transmită din nou susținut în comunitate, acum nu e cazul din fericire, și să asistăm din nou la niște restricții pe care eu, personal, nu mi le doresc în niciun fel și cred că nici dumneavoastră, nici cei care s-au vaccinat sau nu s-au vaccinat nu își doresc aceste restricții”.