În acest moment, sunt ocupate aproximativ 20% dintre paturile de terapie intensivă alocate pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.
"Un trend descrescător în secţiile care tratează pacienţii COVID. (...) Un trend descrescător la ATI - 360 de persoane. Suntem cam la 20% din totalul paturilor ATI ocupate de pacienţi infectaţi. (...) Acest trend descrescător este practic confirmat de rata de reproducere, care este subunitară. (...) Rata de pozitivare în intervalul 28 martie - 3 aprilie - 8,5% (...), în scădere faţă de săptămâna anterioară", a spus Alexandru Rafila, marți, în conferința de presă privind evolutia COVID-19 în Romnia.
Rata bazală de reproducere a rămas subunitară , a anunțat ministrul Sănătății.
„Lucrul acesta nu este caracteristic doar pentru România, ci se manifestă în toată regiunea europeană a OMS şi sunt în momentul de faţă doar câteva ţări în regiune care au o rată de reproducere de peste 1", a adăugat Al. Rafila.