"Înainte ca PSD să critice, ar trebui să privim toate alocările din guvernările anterioare, pentru că în trecut știm cu siguranță că unele comunități conduse de primari liberali au primit foarte, foarte puțini bani, în comparație cu primăriile PSD", a afirmat Alexandru Kocsis.
Deputatul liberal a comentat și informația că cea mai mare parte a banilor ar fi ajuns la primari PNL din tabăra lui Florin Cîțu.
"Dacă este așa, eu nu consider că este corect să aloci discreționar bani către primării care au o anumită coloratură, pentru că banii nu se duc spre un primar, se duc către comunități. (...) Eu am spus că trebuie să avem un tipar clar, să fie eligibili absolut toți primarii, indiferent de coloratură."
Pe de altă parte, reprezentantul PSD, Radu Oprea, susține că plângerea care-l vizează pe fostul premier se bazează pe datele primite de la primarii social-democrați din țară.
"Vă dau exemplul din Prahova, Blejoi a primit 50.000 de lei, că e PSD, iar Breaza 400 de mii de lei, că e PNL. Acesta este raportul, de 8-10 ori mai mulți bani pentru localitățile PNL si asta se regăsește cam peste tot în țară, iar PSD va depune plângere împotriva lui Florin Cîțu. (...) Nu cred ca el va fi singurul vizat de această plângere penală," a declarat, la Realitatea Plus, purtătorul de cuvânt al PSD.