Apa "potabilă" în Alexandria este maro și cine face greșeala să o bea ajunge la spital. În ultima săptămână, mai multe postări în care se vede noroiul de la robinet s-au viralizat pe internet.
"Apa care se numește, impropriu, "potabilă" este un adevărat pericol epidemiologic și nimeni nu ia nicio măsură. Sporadic, în mai multe zone ale orașului, apa de la robinete curge sub formă de noroi, astfel încât oamenii nu mai au curaj să o folosească nici când se limpezește. Si pe bună dreptate. Acea culoare închisă este semn al unei posibile infecții cu care se pot alege, având în vedere că țevile sunt de când lumea și pământul, fără să se investească în decursul a zeci de ani. Pe de altă parte, societatea care administrează și încasează plata apei potabile, societate al cărei acționar este Consiliul Local Alexandria, nu ezită să umfle facturile cetățenilor, să ii taxeze la paușal cu sume enorme și să îi oblige să plătească pierderile din rețea. Scandalul facturilor umflate a apărut în presa locală de mai multe ori, însă nimic nu s-a schimbat, nici măcar conducerea. Între timp, oamenii sunt nevoiți să piardă bani, plătind atât apa pe care nu o pot folosi oricum, pentru că nu mai au încredere, cât și apa îmbuteliată pe care sunt nevoiți să o cumpere, în cantități mai mari, pentru a o folosi inclusiv la cafea, mâncare, etc... pentru că apa potabilă rămâne doar pentru spălat, cel mult", potrivit unei postări pe pagina de Facebook Alexandria, Teleorman, România 2.0, unde apar mai multe imagini care arată, cât se poate de limpede, adevărul.
Cu ani buni în urmă, Alexandria a accesat, prin Apa Serv, un proiect major cu fonduri europene, al cărui scop ultim era să furnizeze oamenilor, așa cum primarul Alexandriei promitea, la acea vreme, "apă plată la robinet". Dar banii din proiect s-au evaporat.
"Apa în Alexandria este o problemă din două puncte de vedere: din punct de vedere al infrastructurii și al calității apei. Pot să vă spun că au accesat fonduri europene încă din 2007. Undeva la 122 de milioane de euro în două etape. Deci bani au fost, dar nu se văd unde sunt investiți. Bani trebuie să fie și de acum încolo, dar ei trebuie investiți corect, ca oamenii să nu mai suporte pierderile de pe rețele", atrage atenția Veronica Mitran, candidat PNL la Primăria Alexandria și totodată vicepreședinte al Protecției Consumatorului.
"Calitatea apei este extrem de proastă, se poate vedea din reclamațiile cetățenilor Alexandriei, de la culoare până la microbiologic nu se poate bea, nu se poate face mâncare cu ea... Oamenii cară bidoane de apă ca să poată să-și gătească sau să-și spele copiii", mai spune Veronica Mitran.
Candidatul PNL pentru Pprimăria Alexandria atrage atenția că în acest fel nu se mai poate.
"Prietenii mei au un bebeluș de 3 luni și se văd nevoiți în ficare zi să care apă cu bidoanele să-i prepare mâncarea și să-i facă băiță. Lucru care nu este normal să se întâmple într-o Alexandrie a anului 2020. Am doi copii și aș vrea să-i văd crescând aici, să-i am tot timpul lângă mine, dar dacă lucrurile nu se schimbă, sunt convinsă că vor pleca și nu-mi doresc acest lucru", spune Veronica Mitran.
"Eu promit că se va rezolva ceva", mai spune Veronica Mitran.