Alexandru Pascu era singurul fiu al Anei Pascu, vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Scrimă, scrie Mediafax.ro.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Alexandru Pascu va fi depus sâmbătă, la ora 11.00, la capela Cimitirului Izvorul Nou (Drumul Murgului, nr. 47, sector 3). Seara va avea loc o slujbă religioasă, iar noaptea se va ţine priveghi.
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 15 noiembrie, de la ora 14.00, la Cimitirul Izvorul Nou.
Alexandru Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, a murit la vârsta de 33 de ani, miercuri, în ziua în care a fost transferat în Franţa de la Spitalul Floreasca din Capitală, unde fusese internat în stare gravă, după ce a fost rănit în incendiul izbucnit în clubul Colectiv pe 30 noiembrie.
Miercuri, el a fost transportat cu o aeronavă a Ministerului Afacerilor Interne pentru a fi transferat într-un spital din Franţa.
Alex Pascu a murit însă în aeroport, la Paris, unde aeronava a aterizat înainte de ora 19.30.