Preşedintele interimar al Senatului - vicepreședinta PNL Alina Gorghiu a anuțat că „este binevenită propunerea de înfiinţare, la nivelul celor două camere ale Parlamentului, a unei Comisii parlamentare comune pentru drepturile copiilor”.
„Realitatea arată că sunt prea mulţi tineri, copii, care nu-şi cunosc drepturile! Ştiu asta, nu doar din presă, ci mai ales din activitatea mea în cadrul Comisiei de anchetă pentru abuzurile din centrele rezidenţiale. Știu asta din teren. Există copii hărţuiţi de profesori, care se tem în fiecare zi să se ducă la şcoală, există violenţă în familie, victimele fiind copii, există trafic de persoane şi lista este foarte lungă. (...)
Subiectul drepturilor copilului este atât de important încât efortul celor din Parlament nu trebuie să fie nici ocazional, nici al unui singur parlamentar sau al unei rude parlamentar. Şi, sigur, nu doar la nivelul Parlamentului. (...)
Legislaţia trebuie adaptată acestor realități și acestor nevoi. realităţii. Mai ales acum, în aceste vremuri complicate ale războiul din Ucraina. Deoarece grija noastră, ca stat, trebuie să se îndrepte şi către copiii refugiaţilor ucraineni. (...)
Am un răspuns de dat Organizației Salvați Copiii, pentru că au inițiat acea propunere legată de o comisie specială în Parlament pentru copii. Mie mi s-a părut o idee foarte bună. Știu că în trecut au fost încercări neconcretizate pentru înființarea acestei comisii.
Am discutat cu toate grupurile parlamentare și se pare că vom reuși să avem un consens într-un viitor apropiat.
Este binevenită propunerea de înfiinţare, la nivelul celor două camere ale Parlamentului, a unei Comisii parlamentare comune pentru drepturile copiilor.
Vă mulţumesc, Salvaţi Copiii România pentru insistenţă, pentru argumente, pentru că această idee cred că va reuși să ne facă sa avem această tematică, de copii si drepturile copiilor în această comisie. Senatul şi Camera Deputaţilor vor fi, prin intermediul acestei noi comisii, instituţii mult mai riguroase cu legislaţia care afectează copiii.
În acest moment sunt câteva proiecte legate de drepturile copiilor în Parlament”, a declarat Alina Gorghiu.
Vicepreședinta interimară a Senatului a mai declarat că s-a bucurat să vadă în acest studiu că, pentru 83% dintre elevi, cele mai importante drepturi sunt dreptul la educaţie, dreptul la libera exprimare a opiniilor şi dreptul la familie.
Organizația „Salvați Copiii” au lansat marți Studiulnațional cu privire la cunoaștere, importanța și respectarea drepturilor copilului din România.
Anunțul președintelui interimar al Senatului - Alina Gorghiu, vicepreședinte PNL pentru drepturile omului, vine după ce liberalii au depus încă din iulie 2019 o iniţiativă legislativă elaborată la propunerea Organizaţiei „Salvaţi Copiii România” pentru înfiinţarea unei comisii permanente în Parlament pentru protecţia drepturilor copiilor, în condiţiile în care, în prezent, mai mult de o treime dintre copiii români trăiesc la limita sărăciei, potrivit datelor statistice.