„Şi astăzi avem fenomene specifice instabilității atmosferice, mai accentuate în partea de vest și de sud-vest a teritoriului, în desfășurare.
De altfel, la momentul acesta vorbim de înnorări accentuate, averse torențiale frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, pe alocuri chiar și vijelii, toate acestea însemnând și cantități importante de apă, în condițiile în care aversele sunt torențiale cantități de 20-25l/m² și izolat chiar peste 30 de litri pe metrul pătrat.
Județele respective, județele din vestul și sud-vestul teritoriului, de altfel, se regăsesc sub incidența unui mesaj de atenționare meteorologică cod galben.
Județele din Banat, din sud-vestul Transilvaniei, din nordul Olteniei se regăsesc sub incidența unui mesaj de avertizare meteorologică de cod portocaliu ce vizează averse torențiale foarte însemnate cantitativ peste 40-50l/m² în intervale foarte scurte de timp, de la o jumătate de oră la cel mult trei ore, condiții pe care le-am întrunit și în zilele anterioare, când s-au produs inundații rapide, pentru că ploile sunt torențiale, sunt foarte însemnate și nu pot fi absorbite rapid, așa cum ele cad.
De altfel, această masă de aer cu potențial de instabilitate atmosferică se va menține pe tot parcursul săptămânii, astfel încât vom mai avea fenomene specifice mai ales după-amiaza și seara, în condițiile în care temperaturile sunt destul de ridicate, ating valori de 28-29 grade", a spus Alina Șerban, meteorolog în cadrul ANM, la un post TV.