Raiduri antiteroriste la Istanbul, miercuri dimineață. Autoritățile turce au reținut cel puțin 35 de persoane suspectate că ar face parte din organizația Statul Islamic, potrivit instituției media Haberturk citate de Reuters.
Poliția turcă a derulat raiduri simultane în 41 de locații din oraș și a confiscat documente care ar avea legătură cu gruparea jihadistă.
Organizația teroristă a fost acuzată de autorități că s-ar afla la originea a cel puțin 6 atacuri din ultimele 18 luni din Turcia.