Agentul de pază de la Transport Valori a mers la toaleta din mall și a lasat pistolul pe stativul vasului de toaleta. Nu și-a dat seama că îi lipsește arma decât când a ajuns la Târgu Jiu.
A făcut cale întoarsă, dar arma dispăruse, așa că și-a alertat colegii. Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a-l identifica pe cel care a furat pistolul.
Pistolul pierdut de agentul de pază este un Macarov. Odată cu pierderea armei din dotare, au dispărut și cele 6 cartușe, pe care le avea, potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți.
Agentul este la audieri, iar ancheta desfășurată va duce la găsirea armei din dotare. Polițiștii încearcă să identifice persoana care a sustras pistolul, cu ajutorul camerelor de supraveghere.
Agentul și cel care a furat arma vor avea dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
O persoană care găsește o armă letală nu trebuie să o atingă și este obligată să sune imediat la 112 să anunțe și să rămână lângă armă până la venirea polițiștilor.