În nordul Mării Negre toate porturile ucrainene se află în zona de război, iar autoritățile trag un semnal de alarmă. Zona trebuie ocolită, riscul la care sunt expuși cei care se află acolo este uriaș.
„Ca urmare a acestei desemnări de război a respectivelor zone, navigatorii au dreptul de a coborî de la navă, de a nu sta pe navă, de a nu sta pe zona aceea decât dacă doresc”, a precizat Adrian Mihălcioiu, președintele Sindicatul Naval Constanța.
Autoritățile iau măsuri de urgență pentru protejarea celor aflați în zone de conflict.
„N-ai cum să expui oamenii la risc, doar viața omenească conteaza mai mult decât vaporul, deci, o mișcare inteligentă”, „E mai bine așa pentru că îi exclude de la risc și de la alte probleme care ar putea apărea”, sunt doar câteva dintre părerile românilor.
La începutul lunii, trei marinari români au fost blocați pe o navă aflată într-un port ucrainean la aproape 30 de kilometri de Odesa.