Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit, vineri dimineață, în apropierea Centrului Școlar de Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” din Vaslui.
Acesta zăcea pe iarbă, lângă gardul unității de învățământ, față în față cu intrarea în cimitirul din Cartier.
„Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-ar afla inconștient pe o stradă din municipiul Vaslui. Deplasați în temeiul sesizării, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui au identificat pe strada Filaturii un bărbat de 49 de ani, din Vaslui, decedat. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului sesizat și dispunerea măsurilor legale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.
Două adolescente, lovite de un autoturism pe o trecere pentru pietoni, în Vaslui
Ulterior, oamenii legii l-au identificat pe bărbatul găsit decedat. Este vorba despre un vasluian de 49 de ani, care locuia în apropiere, într-un bloc de garsoniere.