UPDATE: În jurul orei 22.40, incendiul a fost lichidat de către pompieri, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
Anunțul inițial al pompierilor:
“La sosirea echipajelor de intervenţie întreaga clădire era cuprinsă de fum provenit din zona subsolului. Incendiul a fost observat de un agent de poliţie care se afla în clădire şi care a şi anunţat prin apel la 112 forţele ISU Tulcea. Nu au fost raportate până în acest moment victime”, au transmis pompierii.
“Din primele verificări, cauza incendiului ar fi un scurtcircuit la nivelul unei magazii de la subsolul clădirii. La faţa locului intervin 3 autospeciale din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea”, au precizat poliţiştii.