"Deja am informat încă de astăzi primăriile de sector. De asemenea, Poliția locală municipală, polițiile de sectoare, de asemenea, RADET, RATB, absolut toate instituțiile din subordine, să ia toate măsurile care se impun într-o astfel de perioadă în care vom avea, așa cum spuneam și noi și cum au anunțat meteorologii mâine seară, aspecte de vijelie și chiar de furtună", a declarat marți primarul general Gabriela Firea.
Ea a adăugat că vremea nu va fi atât de severă, așa cum s-a întâmplat în zona de vest a țării, dar trebuie luate măsuri de precauție, conform Agerpres.
"Trebuie să ne luăm măsuri de precauție, în special în ceea ce privește panourile publicitare. I-am avertizat pe proprietari și pe administratori să fie puse în siguranță. De asemenea, copacii, pentru că de multe ori, la furtuni aceștia cad, dacă sunt bătrâni sau bolnavi și în general să fie luate toate măsurile de siguranță", a spus Firea.
Primarul general a participat marți la vernisajul expoziției "Grădina cu sculpturi", din fața Ateneului Român, cu lucrări realizate de Alexandra Nechita.