Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au anunţat că sâmbătă, în jurul orei 11.30, poliţiştii din Volutari care au atribuţii de pază la circumscripţia numărul 8 din localitate au auzit zgomote în zona liftului de la subsolul clădirii şi au mers acolo. Ei au observat că sigiliul aplicat pe uşa liftului este rupt.
Primăria Constanța nu va amenaja 5 urne, așa cum i-au cerut birourile electorale. ”Se poate ajunge inclusiv la anularea alegerilor dacă vor exista contestații” - SURSE. Primăria invocă ”rațiuni financiare”
”În continuarea verificărilor, au constatat faptul că sigiliile aplicate pe uşile liftului, situate pe paliere parter, etaj 1, 2 şi 3 sunt, de asemenea, rupte. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că sigiliile ar fi fost rupte de către doi minori, în vârstă de trei şi cinci ani, lăsaţi nesupravegheaţi de către părinţi”, au precizat poliţiştii.
Cursuri SUSPENDATE luni, 10 iunie, în 34 de școli din Capitală! Ce trebuie să știe părinții
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de rupere de sigilii. De asemenea, fiecare părinte a fost amendat cu câte 100 de lei.