Update, ora 21.45: Trenul privat de marfă circula pe relația Pasărea - Glogovăț și avea în compunere 38 de vagoane, dintre care 8 încărcate cu gaz.
Din informațiile transmise de personalul feroviar din stația Caracal, intervenția la vagonul respectiv a fost finalizată, prin închiderea vanei, de unde s au descoperit scurgeri de conținut, iar ca măsură de siguranță au fost verificate, de către reprezentanții ISU, toate celelate vagoane.
„Urmează reluarea traficului pentru următoarele trenuri staționate temporar in gările adiacente stației Caracal:
IR 1996 oprit în Fărcașele, de la 20:28
R 9015 oprin în Drăgănești, de la ora 20:34
IR 11613 oprit în Radomirești, de la 20:40
R 9918 oprit în Grozăvesti, de la ora 20:08
R 9911 oprit în in Mihăiești, de la 20:47
IR 11615 oprit în Măldăieni, de la 20 49.
Vom reveni cu noi informații”, a transmis purtătorul de cuvânt CFR SA - Oana Brânzan.
La penultimul vagon sunt scurgeri mici de gaz, pe la un robinet.
S-a dispus evacuarea personalului CFR, a călătorilor și balizarea zonei. Se încearcă decuplarea vagonului de la garnitura de tren.
Din cele 38 de vagoane ale trenului, 5 sunt încărcate cu GPL, 3 cu propan și 30 cu motorină și benzină.
S-a realizat strângerea în siguranță a robinetului.
În urma verificărilor efectuate de către ISU, s-a constatat faptul că nu mai sunt scăpări de gaz.
Se menține dispozitivul de siguranță, până la sosirea reprezentanților firmei care administrează vagoanele.