Decizia Ministerului spaniol al Sănătăţii, care intră în vigoare vineri la ora locală 22:00 (20:00 GMT), a fost imediat contestată în justiţie de autorităţile regionale, relatează agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Noile restricţii nu sunt la fel de stricte ca cele impuse în martie, la primul val al pandemiei, când spaniolii n-au avut voie să-și părăsească locuinţele decât în situaţii bine precizate.
Guvernul spaniol anunţase de joi extinderea la nivelul întregii regiuni Madrid a restricţiilor antiepidemice aplicate de luna trecută în anumite zone ale sale, care prevăd în principal că locuitorii acesteia au dreptul să iasă din cartierul în care-şi au domiciliul doar pentru a merge la serviciu, la medic sau la studii, pentru îngrijirea persoanelor dependente sau pentru a răspunde unei convocări legale.
Pe lângă interdicţia de părăsire a localităţilor şi de intrare în acestea, conform noii decizii a Ministerului Sănătăţii barurile şi restaurantele se vor închide la ora 23:00 - până în prezent ora de închidere era 01:00. De asemenea, capacitatea restaurantelor, magazinelor şi sălilor de fitness va trebui să fie redusă la jumătate.
Dar executivul regiunii Madrid a contestat decizia ministerului şi s-a adresat justiţiei, dar premierul spaniol Pedro Sanchez a asigurat că ordinul respectă competenţele autonome ale Madridului şi a justificat noile restricţii prin situaţia epidemiologică ''extrem de gravă'' din această regiune.
Conform datelor oficiale, peste o treime din noile cazuri de COVID-19 înregistrate în Spania sunt în regiunea Madrid, iar ultima raportare zilnică, cea de joi, arăta 3.715 noi cazuri pe ansamblul Spaniei.