Potrivit IPJ Ilfov, alerta a fost dată chiar de șoferul dubiței poștale.
"Marți, în jurul orei 11:40, un șofer din cadrul instituției instituției l-a sesizat cu privire la faptul că în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare, a dispărut un sac, ce aparține Poștei Române, în care se afla suma de 278.000 lei, și care ar fi fost sustras de însoțitorul acestuia, angajat la aceeași instituție", au transmis oamenii legii.
Suspectul a fost identificat, iar polițiștii din Chitila fac cercetări pentru depistarea persoanei, în cauză fiind deschis dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.