Furtul a fost anunţat de către o persoană care locuieşte în oraşul Voluntari.
"La data de 6 ianuarie a.c., la ora 19:47, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către un bărbat, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras, din locuinţa situată în oraşul Voluntari, mai multe bijuterii, un pistol letal şi 24 de cartuşe”, anunţă oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.
La faţa locului se află poliţiştii din Voluntari, cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov şi ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, „pentru efectuarea activităţilor specifice, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun”, precizează sursa citată.