Potrivit IPJ Dolj, polițiștii din cele două localități și cei din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Mare s-au deplasat la fața locului, iar traficul a fost deviat pe alte rute. "Polițiștii au stabilit că nu sunt persoane vătămate în urma evenimentului rutier. De asemenea, având în vedere faptul că în cisternă se aflau 9.000 l GPL, la fața locului au fost prezenți și pompierii din Calafat", se precizează în informarea remisă de către IPJ Dolj, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Florin Cocoșilă, a declarat că în urma răsturnării cisternei nu au avut loc scurgeri de gaz lichefiat, iar la fața locului a intervenit Detașamentul de pompieri din Calafat, cu două autospeciale.
Șoferul va fi sancționat cu amendă de către polițiștii doljeni.
În acest moment, sunt audiați martori și se încearcă repunerea pe carosabil a cisternei.