Cel de-al doilea focar de rabie a fost identificat pe fondul de vânătoare Dărmăneşti, unde a fost găsit cadavrul unei vulpi, iar analizele au arătat că animalul avea rabie, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş, Daniel Gelu Lupu.
Potrivit acestuia, în zona Dărmăneşti nu s-a înregistrat niciun incident şi nu au fost semnalate cazuri de oameni sau animale domestice muşcate de vulpea turbată.
Şi în acest caz, ca şi la Mălureni, autorităţile au instituit zonă de protecţie pe trei kilometri şi zonă de supraveghere pe o distanţă de zece kilometri, medicii veterinari fiind anunţaţi despre această situaţie.
O femeie de 74 de ani din comuna argeşeană Mălureni a fost muşcată, vineri seară, de un lup care a intrat în gospodăria sa, femeia fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, unde a rămas internată în secţia de boli infecţioase.
Ulterior, lupul a fost împuşcat de vânători, iar cadavrul animalului a fost supus unor analize făcute de către specialişti ai DSVSA Argeş.
Autorităţile sanitar-veterinare au dispus izolarea celor cinci câini ai femeii atacate de lup, în condiţiile în care aceştia au intrat în contact cu animalul turbat, în momentul în care acesta a intrat în gospodărie câinii încăierându-se cu el. Cei cinci câini erau vaccinaţi antirabic şi sunt sub supraveghere pentru o perioadă de 14 zile.