După ce au escaladat gardul închisorii San Donato, aceștia ar fi făcut cu mâna înainte de a dispărea, informează stiridiaspora.ro.
Unul dintre deținuți era în așteptarea unui proces, iar celălalt, cu o condamnare definitivă.
Un elicopter și mai multe patrule ale poliției sunt în căutarea celor doi.
„Au escaladat gardul și au făcut cu mâna înainte de a dispărea. Dubla evadare care a avut loc în această dimineață din închisoarea din Pescara confirmă faptul că intervențiile pe care le-am solicitat ministerului și pentru care am primit asigurări din partea birourilor guvernamentale sunt mai necesare ca niciodată", a precizat vicepreședintelui Consiliului Regional Domenico Pettinari
Din luna august a anului trecut, patru deținuți au evadat din închisoarea din Pescara, ultimul în iunie anul trecut. Această situație readuce în prim-plan lipsa de securitate din închisoarea San Donato.
După acest nou episod grav, Giuseppe Merola, coordonatorul regional al Fp Cgil Abruzzo/Molise, cere demiterea imediată atât a directorului închisorii, cât și a șefului poliției penitenciare.
,,Alți doi deținuți au evadat din închisoarea San Donato cu aceleași modalități și dinamici ca și ceilalți doi deținuți: unul a evadat în urmă cu câteva luni, iar altul a evadat anul trecut", spune Giuseppe Merola, coordonator regional al Fp Cgil Abruzzo Molise – Justiție.